Istoric

Teritoriul comunei a fost locuit din timpuri străvechi, urme de cultură materială fiind descoperite frecvent şi datate din neolitic. Prima menţiune, în documentele feudale, apare sub denumirea de Nogregh.

Tradiţia orală aminteşte o legendă potrivit căreia pe locul de astăzi a Nocrichului exista o aşezare de câteva familii de români, alungaţi „de nişte oameni călări cu pălării mari şi negre şi cizme în picioare”, care ar fi înfiinţat apoi aici o aşezare. Mult timp, Nocrichul este menţionat în documentele vremurilor sub denumiri puţin diferite: Leuskirch, Luschkirg, Leosch Kirch sau Leschkirch. Aceste denumiri derivă din cuvintele germane: Losch – în traducere „stuf” sau „papură” şi Kirch – biserică, adică „biserica acoperită cu stuf”.

Terra Nogrech

Nocrichul apare atestat documentar pentru prima dată în anul 1263 sub denumirea de terra Nogrech, numele schimbându-se de-a lungul timpului după cum urmează:

1349 – Leuskyrch
1351 – Löskirchen
1372 – Luschkirg
1374 – Leschkirchen
1402 – Noua Ecclesia
1414 – Luschkirch
1433 – Lwchskyrh
1488 – Lauskirch
1494 – Lwsskirich
1504 – Lwskyrch
1506 – Lewschkirch.

În secolul al XIII-lea sătenii construiesc o biserică în stil romanic, cu trei nave şi turn de strajă, aceasta având hramul sfântului Ladislau.

Scaunul Nocrich

De la 1349 Nocrich este sediul scaunului Nocrich, unitate administrativ teritorială ce cuprindea 22 de localităţi. Între anii 1869-1874 scaunul Nocrich cuprindea 13 localităţi. Documentele păstrate indică lucrări de consolidare şi fortificare a bisericii la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului următor.

Zidurile înconjurătoare au fost ridicate în secolul al XV-lea şi completate în secolul al XVI-lea cu un „zwinger” pe latura sudică, flancat la colţurile libere de două turnuri de apărare.

Din cele 6 turnuri iniţiale ale fortificaţiei astăzi mai există doar 4. În 1589 principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, acordă localităţii Nocrich rangul de „oppidum” şi dreptul de a organiza două târguri anuale. Principele Mihai Apafi, ultimul principe al Transilvaniei, înainte de ocuparea ei de către austrieci, face două vizite la Nocrich. Turnul dreptunghiular din apropierea bisericii evanghelice şi a şcolii are o inscripţie ce atestă aceste vizite.

Samuel von Brukenthal

Împărăteasa Austriei, Maria Tereza (1740-1780), intervine în aplanarea unor conflicte din zona Nocrich prin slujbaşii ei, printre care se numără şi guvernatorul-baron, Samuel Brukenthal, născut la Nocrich (1721).

În 1780 la Ţichindeal se află sediul protopopiatului ortodox de pe Valea Hârtibaciului, mutat mai târziu la Agnita.

În 1800 biserica veche arde, iar săteni hotărăsc construirea unei biserici noi. Aceasta a fost ridicată între 1803 şi 1806 în „zwingerul” fortificaţiei, pe direcţia nord-sud, după planurile arhitectului Karl Steinbach. Lucrătorii au fost îndrumaţi de meşterul zidar Josef Pfeifer şi dulgherul Johann Georg Rastl din Turnişor. În interiorul bisericii noi a fost instalată o orgă de Samuel Metz şi un tablou de Franz Neuhauser în altar.

În 1807 ruinele vechii biserici au fost dărâmate. În 1901 partea estică a fortificaţiei a fost demolată, iar din materialele rezultate a fost ridicată o clădire administrativă. În epoca modernă, până la Primul Război Mondial populaţia localităţilor era net superioară numeric celei de azi.

Astfel, la 1919 localitatea Nocrich avea 1.104 locuitori, Hosman 937, Fofeldea 915, Ghijasa de Jos 726, iar Ţichindeal 599 – total 3.555 locuitori. În anul 2002 comuna Nocrich înregistra la recensământ 2.641 locuitori.

În ultimii ani, structura etnică s-a schimbat dramatic, mai ales la Nocrich şi Hosman, prin plecarea aproape în totalitate a saşilor în Germania.